Am fost întotdeauna conduși de pasiunea pentru sănătate, iar rolul pe care somnul îl aduce trupului și sufletului este foarte important. 

Apreciem tot mai mult materialele naturale din viața noastră de zi cu zi. Încercăm să limităm proporția de plastic și să trăim mai ecologic. Devenim conștienți de faptul că anumite materiale sunt dăunătoare pentru mediu, dar și pentru oameni. Sănătatea și bunăstarea merg mână în mână cu responsabilitatea față de mediu, aspecte care ne afectează pe toți. 

Noi, Confort Merino considerăm că este responsabilitatea noastră de a crea și a oferi în conformitate cu ceea ce este corect pentru natură și pentru viitor.

Credem cu tărie că protejarea planetei și sănătatea oamenilor sunt prioritare. Din acest motiv ne străduim să facem lucrurile din ce în ce mai bine.

Planeta se sufocă în deșeuri de plastic și fibre artificiale care sunt aruncate ajungând până în oceane. În ceea ce privește alegerea fibrelor de consum, trebuie înțeles că produsele sintetice sunt pe bază de ulei, petrol ce nu se biodegradează și au un impact ridicat asupra mediului, asupra planetei.

Produsele Confort Merino sunt fabricate în mod responsabil, fără a folosi substanțe chimice nocive sănătății omului și mediului înconjurător.

 

CUM REDUCEM IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

LÂNA

S-a dovedit că, dintre toate tipurile de fibre, lâna poate fi folosită de mult mai multe ori înainte de a necesita spălarea.

Astfel sunt economisite energie, detergenți și apă, dar și timp (convenabil, nu?).
Proprietățile naturale ale fibrei de lână includ rezistența la miros și murdărie și astfel crește semnificativ timpul de utilizare. 

Produsele de lână pot fi reîmprospătate scoțându-le pur și simplu la aer. Pentru că nu trebuie să fie spălate atât de des, produsele de lână sunt folosite un timp mai îndelungat și, implicit ajută la protejarea mediului înconjurător.

lana confort merino

Lâna nu contribuie nici la poluarea cu microplastic, iar acesta este cel mai important motiv pentru care trebuie să alegi produse din lână.

Toate fibrele din textilele poluează, dar lâna este biodegradabilă* în sol și apă (atât sărată, cât și apă dulce) și nu contaminează.

*studiu global al IWTO - International Wool Textile Organisation

În plus, Lâna Merinos folosită în produsele Confort Merino este certificată Oeko-Tex 100 - atât lâna, cât și detergenții folosiți în procesul de spălare nu conțin substanţe chimice periculoase pentru sănătate (ex: coloranţi cancerigeni, formaldehidă, metale grele, pesticide, coloranţi alergeni, etc)

  •  Lâna este ideală pentru a proteja împotriva poluării aerului și poluării fonice. Atunci când lâna este utilizată în textilele interioare, cum ar fi covoarele și tapițeria, aceasta absoarbe și blochează poluanții (compușii organici volatili -

VOC) din aer mai rapid decât alte fibre. În același timp, lâna ”absoarbe” sunetul pentru a crea un mediu mai plăcut.

  •  Lâna captează și radiatiile UV, asigurând protecție împotriva soarelui, făcând din lână o alegere bună pentru activitățile în aer liber.

Sursa: The Campaign for Wool

BUMBACUL ORGANIC - fără tratamente chimice, mai puține alergii.

bumbac organic

Ai fi surprins să afli că bumbacul convențional este responsabil pentru utilizarea a 25% insecticide și 10% pesticide la nivel global, desi este cultivat doar pe 3% din suprafața agricolă. De asemenea se află pe locul 4 în lista celor mai puternic chimic fertilizate culturi din lume.

Bumbacul organic este cultivat prin mijloace organice fără utilizarea fertilizatorilor chimici, a pesticidelor și insecticidelor, astfel ajutând la îmbunătățirea calității terenurilor agricole, prevenția contaminării apei și a conservării biodiversității.

Bumbacul organic este excelent pentru pielea delicata a copiilor. Mai mult, deoarece în producția de bumbac organic nu sunt folosite substanțe chimice, acesta nu este cauzator al alergiilor. Bumbacul organic are un miros plăcut și reduce problemele respiratorii.

Bumbacul organic Fiberproof folosit la produsele Confort Merino este fabricat în Germania și are o permeabilitate excelentă la aer și vapori de apă.

Bumbacul nu este peliculizat (nu i se aplică un strat de polimer pentru a impiedica migrarea fibrelor sau a fulgilor de pene din pernele obișnuite).

Bumbacul nostru organic este rezistent la migrarea firelor de lână prin construcția țesăturii (țesătură deasă din fire subțiri) și a proceselor mecanice. Lipsa acestei peliculizări permite circulația aerului și umidității, transpirația fiind semnificativ redusă.

 

POLUAREA CU PLASTIC

La Confort Merino ne-am angajat să nu ignorăm problema poluării cu plastic și am decis să reducem la minim utilizarea acestuia.

Am decis să schimbăm modul de ambalare a produselor pentru a fi cât mai prietenoase cu mediul.

ambalaje confort merino

Produsele Confort Merino, gama Organic sunt ambalate în huse din bumbac nealbit, huse reutilizabile, care vor putea fi folosite din nou și din nou pentru a depozita o mare varietate de bunuri.

Ne dorim să minimizăm utilizarea plasticului dăunător din ambalaje și din acest motiv toate produsele noastre din gama Confort Organic pleca spre voi în huse ce vor putea fi refolosite după bunul plac.

Astfel, veți primi un produs natural și veți dormi mai bine ca niciodată 

Ne mândrim cu faptul că suntem singurii producători de produse pentru pat din România care au redus considerabil plasticul inclusiv din etapele de vânzare și distribuție. Toate pilotele, pernele și saltelele noastre sunt 100% naturale, și sunt ambalate în țesătură de bumbac nealbit!

CONFORT MERINO - MATERIALE NATURALE PENTRU UN SOMN NATURAL

Calitatea și durabilitatea merg mână în mână. De aceea, folosim resurse regenerabile și exclusiv naturale, toate pentru a crea un somn perfect.

Cu produsele Confort Merino veți dormi într-un mediu sănătos, care permite circulația naturală a aerului și care ține umezeala la distanță.

Materialele naturale, precum bumbacul și lâna, sunt pur și simplu cele mai indicate de a le avea alături de piele.

ambalaje confort merino

Descoperă produsele noastre prietenoase cu natura :

Gama de Pilote Confort Merino

Gama de Perne Confort Merino

Gama de Toppere si Protecții de Saltea Confort Merino

Gama Confort Organic Baby